Conferinta Water Loss Europe 2017

152 afisari
6-7 Septembrie 2017, Park Inn Radisson, Copenhaga

Sprijinită de Grupul de Experți IWA pentru pierderi de apă, această conferință specializată este organizată de reprezentanții Grupului din Nordul Europei și de unii dintre cei mai importanți specialiști în pierdere de apă din Europa. Evenimentul va consta într-o conferință de o zi, pe 7 septembrie, cu prezentări privind cele mai recente tehnici și abordări pentru gestionarea rețelelor de distribuție și minimizarea pierderilor de apă. Programul va conține discuții cu experți de top din Europa și va permite participarea delegaților în timpul sesiunilor de lucru.

Situat într-un loc prestigios din centrul capitalei daneze, Copenhaga, acest eveniment va fi de interes pentru toți managerii din domeniul pierderilor și distribuției apei, managerii de resurse și planificatorii care lucrează în industria apei, precum și pentru organizațiile implicate în lanțul valoric al apei, incluzând: comercianții angro, comercianții cu amănuntul, consultanții, universitățile și organizațiile nonprofit.

Comitetul conferinței și-a asumat un angajament real de a promova conștientizarea și potențialele oportunități de carieră pe care le oferă gestionarea pierderilor de apă. Ca atare, organizatorii și-au propus să ofere sponsorizare pentru mai mulți tineri profesioniști din domeniul apei.
Aceasta este una din seriile de seminarii și conferințe organizate de Watercourse Events Ltd. În 2005, 2009, 2012 și 2014, au avut loc patru evenimente de succes în Marea Britanie pentru a face schimb de cunoștințe despre gestionarea pierderilor de apă între Marea Britanie și comunitatea internațională a apei. Acest eveniment din 2017 va reuni experiențele și provocările legate de reducerea pierderilor de apă dintr-o perspectivă europeană mai largă.

Care este scopul conferinței?
Participanții la Water Loss Europe 2017 vor participa la prezentări susținute de experți și practicieni cu privire la problemele actuale și viitoare care ar putea avea impact asupra gestionării pierderilor de apă în Europa.

Conferința din 7 septembrie îi va informa pe delegați cu privire la noile direcții de dezvoltare de IWA și va reuni vorbitori-cheie din întreaga Europă, având următoarele scopuri:
- înțelegerea factorilor determinanți pentru schimbarea gestionării pierderilor de apă în Europa;
- descrierea activității grupului specializat pentru pierderile de apă IWA;
- luarea în considerare a opțiunilor de îmbunătățire a eficienței operațiunilor de control ale scurgerilor, utilizând o abordare orientată pe date mai bune, economice, practice și pe necesitatea de a atinge obiectivele de reglementare;
- discutarea opțiunilor pentru reglementarea gestionării pierderilor de apă și a investițiilor;
- identificarea opțiunilor pentru obținerea cunoștințelor și abilităților corespunzătoare;
- utilizarea optimă a tehnologiilor actuale și viitoare;
- obținerea unei mai bune înțelegeri a componentelor apei nefacturate.

Atelier derulat înainte de conferință, 6 septembrie 2017: Gestionarea pierderilor din amonte
Strict legat de evenimentul Water Loss Europe 2017, organizatorii au pregătit un atelier special care va dura o jumătate de zi, sponsorizat de Echologics, pe tema aplicării noilor tehnologii și a proceselor de inovare în rețeaua de distribuție a apei în amonte de zonele metroului.

Atelierul va include prezentări ale reprezentanților unor companii tehnologice de top și ai unor experți care vor vorbi despre rezultatele unor studii de caz din Marea Britanie și din alte părți ale lumii.
Vizite de studiu după conferință, 8 septembrie 2017: În cursul zilei de după conferință, se dorește oferirea unei game largi de vizite tehnice legate de acest subiect, cu anumite oportunități practice.

Locație
Situat în centrul orașului Copenhaga, Park Inn by Radisson Hotel este un hotel prestigios contemporan, aflat în imediata apropiere a Aeroportului Internațional din Copenhaga. Seminarul se va desfășura într-una din camerele de întruniri flexibile, cu o zonă de expunere în atriumul adiacent.
Hotelul Park Inn by Radisson Copenhagen Airport este la doar 5 minute de Aeroportul Kastrup și la mai puțin de 15 minute de centrul orașului. Cu opțiuni foarte bune de transport public, hotelul oferă acces facil la aeroport și oraș, dar și la atracțiile sale, inclusiv Palatul Amalienborg, Nyhavn, Grădinile Tivoli, Turnul Rotund (Rundetårn) și Castelul Rosenborg.

Hotelul pune la dispoziția clienților camere confortabile, moderne și acces la servicii, cum ar fi: un centru fitness spațios, piscină interioară, restaurantul în incintă și barul cu zona lounge. Principala cale de acces în oraș, aeroportul Kastrup, este situat la 5 minute de mers cu metroul, iar cea mai apropiată stație de metrou este la 50 de metri de hotel. De asemenea, metroul are rută directă către centrul orașului, la doar 7 kilometri distanță, iar la gara din apropiere sunt disponibile opțiuni de transport public alternativ. Cei care vizitează orașul cu mașina, pot profita de parcarea publică gratuită din jurul hotelului sau pot folosi parcarea hotelului.

Opțiuni de transport
- Stația de metrou Femøren - la 50 m de hotel, 2 stații până la aeroport / 6 stații până în centrul orașului.
- Aeroportul Internațional Copenhaga - 3 km / 5 min cu metroul.
- Gara Centrală din Copenhaga - 7 km / 10 - 15 min cu mașina.

Programul de evenimente

Traducere si adaptarea articolului: irina Toncean, specialist în comunicare REEA Communication

Aboneaza-te la newsletter-ul InstalNews

Fii la curent cu toate noutatile, schimbarile, promotiile si evenimentele din lumea instalatiilor.

Ma abonez

DIN ACEEASI CATEGORIE

Situri Partenere: