novapex

 

PETROTEL LUKOIL Ploiești: Una dintre cele mai vechi rafinării din lume a împlinit 115 ani

 PETROTEL LUKOI
vizualizari

Primele rafinării din lume au fost deschise, în urmă cu mai mult de un secol, la Ploiești - oraș care în timp a devenit capitala mondială a petrolului. Una dintre aceste unități - Rafinăria PETROTEL LUKOIL - a împlinit recent 115 ani.

De-a lungul anilor, industria petrolieră s-a dezvoltat, ploieștenii ajungând printre cei mai buni specialiști din lume în domeniu. Ploieștiul este, astfel, citadela aurului negru, iar unitățile deținute de PETROTEL LUKOIL asigură astăzi peste jumătate din locurile de muncă din zonă. Sunt, practic, câteva sute de angajați numai la Rafinăria PETROTEL LUKOIL Ploiești, la care se mai pot adăuga alte câteva sute pe orizontala tehnologică locală.

„Nu trebuie să uităm că Ploieștiul este singurul oraș din lume în care, la un moment dat, funcționau patru rafinării - din păcate, una dintre ele a dispărut, dar tot au rămas trei, spre invidia celor care nu vor să recunoască importanța acesteia”, a declarat viceprimarul Ploieștiului, Cristian Mihai Ganea, la un eveniment prilejuit de aniversarea rafinăriei.

La eveniment au participat Excelența Sa Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România, deputatul Laura Moagher, Aleksey Kovalenko, directorul general Lukoil, Victor Jimbei, președintele Lukoil România și Silviu Feodor, președintele Comunității Rușilor Lipveni din România - alături de oficialii din conducerea companiei petroliere.

„Marcarea a 115 ani de la înființarea Lukoil este un eveniment deosebit. Vreau să vă transmit că sunteți importanți pentru administrația locală și că, împreună, putem dezvolta programe extraordinare pentru comunitatea locală. De altfel, LUKOIL a demonstrat că este un partener de nădejde al administrației locale și permanent are grijă de ploieșteni, fie prin modernizarea unor locuri de joacă și prin sponsorizarea unor școli, fie prin donații pentru spitalele din Ploiești”, a mai spus Cristian Mihai Ganea.

Edilul ploieștean a scos în evidență, de asemenea, contribuția deosebită a facultăților de profil din cadrul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești - „o excelentă pepinieră de specialiști pentru marile companii petroliere din lume”.

Cu toate că unele voci de la nivel local au încercat să umbrească activitățile aniversare, acuzând unitatea industrială că poluează orașul, atât Garda de Mediu, cât și Direcția de Sănătate Publică din Prahova, au raportat că valorile parametrilor monitorizați se încadrează în limite normale.

Mai mult, PETROTEL LUKOI a bugetat investiții de 131 de milioane de dolari pentru intervalul 2019-2021, în principal în două proiecte care vor avea un impact pozitiv asupra mediul înconjurător:

- modernizarea instalației cocsare, prin care se vor reduce la zero emisiile de proces

- construcția unui nou complex de recuperare a sulfului, care va permite reducerea practic la zero a emisiilor accidentale de oxizi de sulf.

Între obiectivele PETROTEL pentru anii viitori se mai numără și reducerea consumurilor energetice, prin eliminarea neetanșeităților, înlocuirea utilajelor dinamice cu altele cu randament crescut, înlocuirea însoțitorilor cu abur cu însoțitori electrici, integrarea energetică a proceselor tehnologice.

Adauga Comentarii

Basic HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id> <p> <br> <span> <img src alt height width data-entity-type data-entity-uuid data-align data-caption>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You can align images (data-align="center"), but also videos, blockquotes, and so on.
  • You can caption images (data-caption="Text"), but also videos, blockquotes, and so on.
  • Only images hosted on this site may be used in <img> tags.

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.

Opinii

Carlos Velázquez, Marketing Director Roca

Credem ca ‘Smart’ poate fi cu adevărat inteligent, doar dacă îmbunătățește viețile oamenilor.

Carlos Velázquez, Marketing Director Roca

Marius IORDACHE, Sales Manager Heating & Water Heating Devices TESY Romania SRL

Vom continua să dezvoltăm capacitatea de producție astfel încât să atingem obiectivul ambțios de a fi în primii trei producători de boilere electrice în Europa în următorii 3 ani.

Marius IORDACHE, Sales Manager Heating & Water Heating Devices TESY Romania SRL

Horia Voicu, director AFRISO-EURO-INDEX SRL

Cu siguranţă inteligenţa artificială va reprezenta viitorul şi în domeniul aparatelor de măsură şi control.

Horia Voicu, director AFRISO Romania

Samuel Prodea, director general PEFOC.ro

"Scopul și provocarea majoră pe care am avut-o în 2018 a fost informarea corectă și educarea clienților, deoarece în România încă se fac multe improvizații în acest domeniu. Vrem să continuăm să specializăm meseriași în acest domeniu."

Samuel Prodea, director general PEFOC.ro

 

ajutor instalator

Top Categorii

Apa
Campanii
Climatizare
Electrice
Energie regenerabila
Evenimente
Termice
Tehnologie
Pompe
Sanitare

 

ROFMEX 2019

 

Licitatii

Licitatii banner Article

 

Valoarea estimata:10555
Data publicarii: 15.11.2019
Valoarea estimata:192554
Data publicarii: 14.11.2019
Valoarea estimata:4495
Data publicarii: 14.11.2019
Valoarea estimata:30126
Data publicarii: 14.11.2019