Gaze fluorurate cu efect de sera: Comisia indeamna insistent Romania si Italia sa notifice masurile nationale cu privire la sanctiunile aplicabile in cazul incalcarilor

67 vizualizari
emisii gaze
Distribuie pe

Pe 25 iulie, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere României și Italiei pentru neîndeplinirea obligației de a notifica măsurile naționale privind sancțiunile pentru încălcarea normelor UE privind gazele fluorurate cu efect de seră [Regulamentul (UE) nr. 517/2014]. 

Gazele fluorurate cu efect de seră, cunoscute și sub denumirea de „gaze fluorurate”, sunt o familie de gaze fluorurate generate de activitățile umane utilizate în numeroase aplicații industriale. Regulamentul urmărește să contribuie la combaterea schimbărilor climatice prin reducerea cu două treimi a emisiilor de gaze fluorurate în UE până în 2030. Gazele fluorurate au un efect puternic de încălzire globală (de până la 23 de mii de ori mai mare decât dioxidul de carbon, CO2). Legislația UE stabilește norme stricte privind utilizarea gazelor fluorurate și condițiile legate de introducere pe piață a produselor care conțin aceste gaze. În conformitate cu normele adoptate de statele membre, până la 1 ianuarie 2017 ar fi trebuit să fie introduse sancțiuni și ar fi trebuit să fi fost luate toate măsurile pentru a se asigura implementarea lor. Sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Prevederea în legislația națională a unor sancțiuni adecvate este un element esențial pentru asigurarea conformității cu regulamentul, limitând astfel efectele climatice. Existența sancțiunilor este deosebit de importantă în vederea prevenirii comerțului ilegal cu hidrofluorocarburi. De asemenea, statele membre au fost de acord să notifice Comisiei măsurile naționale privind sancțiunile până la 1 ianuarie 2017. Până în prezent, Comisia nu a primit astfel de notificări din partea Italiei și României. În cazul în care statele membre în cauză nu răspund în mod satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în iulie, grupate pe domenii de politică, includ 130 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 79 avize motivate și 15 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 35 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12.
Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video