Noi reguli care grabesc sfarsitul celor mai poluante termocentrale ale Europei

320 vizualizari
termocentrale
Distribuie pe

Toți operatorii termocentralelor din România vor trebui să realizeze modificări ale instalațiilor pentru a putea funcționa legal sau să își înceteze activitatea în următorii patru ani, datorită noilor norme UE publicate pe 31 iulie 2017. Standardele revizuite impun reduceri ale emisiilor poluante, însă companiile și statul par a fi nepregătite, se arată într-un raport lansat de Asociația Bankwatch. Chiar dacă noile limite sunt aparent mult mai stricte comparativ cu precedentele, acestea sunt bazate pe tehnologii și soluții care funcționează deja în Europa.

Noile limite devin mai stricte pentru emisiile de oxizi de azot (NOx), dioxid de sulf (SO2) și particule în suspensie (PM 10), cărora li se adaugă limite pentru substanțe poluante care nu au fost monitorizate până în prezent, precum mercur, acid fluorhidric (HF) sau acid clorhidric (HCL).  Aceste substanțe toxice sunt asociate cu o serie de probleme de mediu și de sănătate, inclusiv creșterea incidenței cazurilor de astm și bronșită sau apariția ploilor acide. Asigurarea faptului că termocentralele vor utiliza cele mai bune tehnici disponibile pentru a reduce poluarea va contribui la o reducere semnificativă a emisiilor și va avea un efect pozitiv asupra calității aerului în Europa.
La ora actuală, în România funcționează 6 termocentrale pe lignit și 2 pe huilă, alcătuite din 16 instalații mari de ardere (IMA). O IMA este alcătuită din una sau mai multe unități care emit gaze prin același coș. Față de limitele de emisie prevăzute de Legea 278/2013 privind emisiile industriale, numai termocentralele Turceni IMA 2 și 3, Rovinari, Ișalnița și Craiova II respectă limitele de emisie, în timp ce Mintia, Paroșeni, Govora nu respectă limitele de emisie sau nu au autorizație integrată de mediu valabilă. CET Iași II nu a comunicat limitele de emisie. În următorii patru ani toate cele 8 termocentrale analizate în raportul realizat de Asociația Bankwatch vor trebui să realizeze modificări importante ale instalaților, împreună cu proceduri de emitere sau revizuire a autorizațiilor integrate de mediu. În aceste condiții este posibil ca până în 2021 niciuna dintre cele 8 termocentrale să nu mai poată funcționa legal.

Conformarea la nivel comunitar la noile norme s-ar ridica la un cost de aproximativ 15.4 miliarde euro, în timp ce 82% din capacitatea de producție pe bază de cărbune prevăzută pentru 2021 nu îndeplinește în prezent standardele minime. Înregistrând un declin dramatic al cărbunelui, incertitudinea creată de limitele mai stricte privind poluarea determină centralele pe bază de cărbune să considere închiderea activității ca singura alternativă.

„Aceste reguli stricte semnalează sfârșitul iminent al cărbunelui în Europa. Guvernele UE au acum la dispoziție o perioadă de maximum 4 ani pentru a-și adapta sistemele energetice la noile limitări și pentru a asigura o tranziție justă pentru lucrătorii și comunitățile care vor fi afectate direct de aceste schimbări”, consideră Alexandru Mustață, coordonator de campanii pentru Asociația Bankwatch.

”Aceste noi cerințe vor contribui la accelerarea tranziției energetice, dar nu toate termocentralele vor avea determinarea, mijloacele financiare sau chiar accesul la echipamentele necesare pentru a reduce nivelul de poluare. Termocentralele care promit încheierea activității vor putea beneficia de excepții pe termen scurt, în condiții stricte și în schimbul reducerii activității, dar Europa va fi nevoită să elimine complet cărbunele până în 2030“, a adăugat Christian Schaible, Industrial Production Manager la EEB și membru al Grupului tehnic de lucru care a contribuit la elaborarea standardelor revizuite.

Raportul Bankwatch este disponibil aici.

Noile standarde sunt stabilite în Concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) ale Documentului de referință privind cele mai bune tehnici disponibile pentru instalații mari de ardere (LCP BREF), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene conform unui comunicat emis de Comisia Eurooeană: http://ec.europa.eu/environment/pdf/31_07_2017_news_en.pdf
 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video