Vanzarea pieselor de schimb pentru centrale termice direct catre utilizatorul final - persoana fizica

512 afisari


martie 2017 - Odata cu sosirea anotimpului rece, la reprezentantele producatorilor de aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos incep sa sune la telefon din ce in ce mai multe persoane fizice, utilizatoare / posesoare de astfel de aparate, care solicita sa cumpere diferite piese de schimb pentru acestea (pentru aparate care nu mai sunt in perioada de garantie, s-au stricat si doresc sa le repare).
Utilizatorii spun, in general, ca vor sa cumpere piesele de schimb direct de la producatorul aparatului / centralei termice deoarece vor gasi la acesta un pret mai bun decat la firmele de service. Deoarece solicitantii sunt persoane fizice, invoca legile protectiei consumatorilor in favoarea cerintei lor.

Intrebarea care se ridica este: pot fi vandute direct catre utilizatorul final – persoana fizica piese de schimb pentru centralele termice sau nu?


Cf. [1] – art. 7:
„Operatorii economici sunt obligati:
a) producatorii:
...
– sa asigure, atat pe durata de fabricatie, cat si dupa scoaterea din programul de fabricatie, pentru perioada cel putin egala cu durata medie de utilizare, calculata de la data vanzarii ultimelor produse, direct sau prin terti abilitatii, piesele de schimb aferente si service-ul necesar produselor de folosinta indelungata.”

De asemenea, cf. [1] – art. 10:
„Drepturile consumatorilor, la incheierea contractelor, sunt:
...
e) de a li se asigura service-ul necesar si piese de schimb pe toata durata medie de utilizare a produsului, stabilita in documentele tehnice normative sau declarata de catre producator ori convenita de parti.”

Dar, dupa cum se observa in articolele citate anterior, producatorii trebuie sa asigure piese de schimb si service pentru aparatele de incalzit vandute.

Producatorul are dreptul (si, in opinia noastra chiar trebuie) sa nu vanda piese de schimb catre utilizatorul final si vom demonstra de ce.

Cf. [2] – art. 28:
„Se interzice refuzul vanzarii unui produs sau prestarii unui serviciu catre un consumator fara un motiv justificat conform prevederilor legale in vigoare.”

In opinia noastra exista un motiv justificat conform prevederilor legale in vigoare. In Romania, in domeniul centralelor termice sunt in vigoare, pe langa actele normative din domeniul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si acte normative din domeniul de competenta al ISCIR.

[3], la art. 4 (2), prevede:
„ISCIR exercita urmatoarele functii:
...
b) de reglementare, prin care se asigura elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru domeniul sau de activitate.”

In virtutea acestei functii, ISCIR a elaborat [4], prescriptia tehnica care reglementeaza punerea in functiune si repararea aparatelor de incalzit despre care discutam in articolul de fata.

[1] – art. 1:
„Prezenta prescriptie tehnica stabileste conditiile si cerintele tehnice pentru instalarea, montarea, repararea, intretinerea si verificarea tehnica in utilizare a aparatelor utilizate pentru incalzit.”

De asemenea, la art. 7 (1) x) al [4] gasim:
„In continutul prezentei prescriptii tehnice sunt folosite urmatoarele definitii:
...
reparare – ansamblul de lucrari si operatiuni ce se executa prin inlaturarea neconformitatilor/defectiunilor constatate la un aparat in scopul aducerii acestuia la parametrii initiali sau la alti parametri care asigura functionarea in conditii de siguranta a acestuia, conform prescriptiilor tehnice.”

Nu oricine are dreptul de a repara centrale termice. [4] – art. 25 (1) ne lamureste:

Repararea si intretinerea aparatelor se efectueaza de catre producatorul acestora, de catre persoane juridice autorizate de catre ISCIR sau de catre persoane juridice autorizate de autoritatile competente din statele membre.”

De asemenea, cf. [4] – art. 26:
„Repararea si intretinerea aparatelor se efectueaza sub supravegherea RSL, cu respectarea instructiunilor producatorului si a documentatiei de reparare.”

RSL – Personal tehnic de specialitate, responsabil cu supravegherea lucrarilor de instalare, montare, reparare si intretinere” – cf. [4] – art. 7 (2) d).

Tinand cont de cele afirmate mai sus, opinia noastra este:

- Conform legislatiei in vigoare, producatorul trebuie sa asigure service si piese de schimb pentru centralele vandute (si iesite din garantie) pentru o perioada cel putin egala cu durata medie de utilizare a acestora.
- Deoarece activitatea de reparare a centralelor termice este un domeniu reglementat (de catre ISCIR), producatorul trebuie sa asigure firme autorizate de service pentru centralele proprii vandute.
- Piesele de schimb vor fi vandute de producator catre aceste firme de service. Astfel, consumatorului (proprietarului centralei termice) i se asigura atat service cat si piese de schimb (cf. [1] – art. 10).
- In cazul in care piesele de schimb ar fi vandute direct catre utilizatorul final – persoana fizica (consumator), s-ar incuraja activitatea – care a inceput sa prolifereze – de reparare a centralelor de catre persoane neautorizate.
- Piesele de schimb trebuie vandute de catre o firma de service autorizata ISCIR catre utilizatorul final (persoana fizica) doar in cazul in care aceasta (firma) si monteaza piesele respective in centrala termica.

Bibliografie:

[1] OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicata (r2) in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare
[2] Lege 296/2004 privind privind Codul consumului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, cu modificarile ulterioare
[3] Lege 64/2008 privind functionarea in conditii de siguranta a instalatiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 09 iulie 2011
[4] PT A1-2010 – Aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale <= 400 kW, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 bis din 23 iulie 2010

Autori: Expert Tehnic Extrajudiciar AEXEA – Cristian CETATEANU
Expert Tehnic Extrajudiciar AEXEA – Florin CETATEANU


Aboneaza-te la newsletter-ul InstalNews

Fii la curent cu toate noutatile, schimbarile, promotiile si evenimentele din lumea instalatiilor.

Ma abonez

DIN ACEEASI CATEGORIE

Situri Partenere: