Cei mai buni specialiști ai companiei Delgaz Grid au fost premiați la Trofeul Electricianului 2023

54 vizualizari
Trofeul Electricianului2023
Distribuie pe

După două zile de probe teoretice și practice, cei mai buni 27 de specialiști din compania Delgaz Grid au fost premiați la cele nouă specializări de la etapa pe companie a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, desfășurat la Iași săptămâna trecută.

Ei vor participa la etapa națională a competiției care va avea loc în luna iulie la Timișoara, unde vor concura specialiști din mai multe companii de distribuție de energie electrică din țară.

La competiția Delgaz Grid încheiată joi, 11 mai, au participat peste 120 de electricieni și ingineri din Delgaz Grid și 9 tineri electricieni de la licee de profil din zona Moldovei.

Electricienii Delgaz Grid au concurat la specializările: exploatare stații de transformare, exploatare rețele de medie și joasă tensiune, PRAM (protecții și automatizări), măsură energie electrică, montare și reparații echipament primar 110 KV și medie tensiune din stații de transformare, montare și reparații instalații de medie tensiune și joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene și subterane), defectoscopie linii electrice subterane de medie și joasă tensiune, dispecer energetic de distribuție.

În paralel s-a derulat și competiția dedicată inginerilor, aflată la a doua ediție.

Evenimentul a inclus, pentru al șaptelea an, și Trofeul Electricianului Junior, secțiune la care au participat elevi de la trei unități de învățământ care au clase cu profil energetic: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iași, Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava și Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui.

Șapte electricieni din Suceava, patru din Botoșani, câte trei din Bacău, Neamț și Vaslui și unul din Iași au urcat pe podium în aplauzele colegilor.

La specializarea Dispecer energetic de distribuție, locurile I și II au ajuns la Iași, iar locul III a ajuns la Bacău.

La secțiunea pentru ingineri, locul I a ajuns la Suceava, locul II la Vaslui și locul III la Neamț.

La Trofeul Electricianului Junior, locurile I și III au fost câștigate de elevi de la Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava, iar locul II la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iași.

În premieră, în acest an faza națională a Trofeului va avea o secțiune dedicată juniorilor la care vor concura elevi de la unități de învățământ din toată țara care au clase cu profil energetic.

”În ziua de astăzi electricitatea a devenit atât de importantă, încât fără electricitate aproape că nu mai putem să ne imaginăm viața. Iar voi asta faceți, asigurați întotdeauna clienților noștri energia de care au nevoie, ceea ce nu e puțin lucru. Felicitări pentru rezultatele obținute, dar și pentru activitatea de zi cu zi și vă doresc să vă întoarceți de la etapa națională cu cât mai multe trofee”, a declarat Cristian Secoșan, director general Delgaz Grid.

„Trofeul nu este doar o competiție în care vă verificați cunoștințele, abilitățile, ci și o sărbătoare a breslei, de care trebuie să fim mândri. Trofeul a devenit un reper al meseriei noastre, echivalent cu excelența și profesionalismul la cel mai înalt nivel. Vă felicit pentru rezultatele obținute și vă doresc mult succes la faza națională”, a spus Mihaela Cazacu, director general adjunct Delgaz Grid.

Ca în fiecare an, în cadrul evenimentului au fost prezenți cu standuri expoziționale producători de echipamente, materiale, dispozitive și unelte, aparate de măsură specifice domeniului.

„Trofeul Electricianului” este un eveniment de tradiție, probabil cel mai longeviv și de anvergură concurs profesional din România. Istoria de 46 de ani a competiției începe 1977 și este strâns legată de Moldova și de municipiul Iași, prima ediție având loc la Iași.

Foto: https://www.facebook.com/delgaz.grid

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 6.500 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.664 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 163.028 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video