De ce ar trebui să folosim lână pentru izolarea termică a locuinței

982 vizualizari
lănă
Distribuie pe

Temperaturile la nivel global se află într-o dinamică imprevizibilă. Atât în verile caniculare, cât și în zilele de iarnă, este important să folosim cele mai bune materiale în privința izolației. Odată cu explozia prețurilor la energie, ne dorim să avem facturi care să rămână la un nivel accesibil. Există însă o gamă largă de izolatori pentru pereți din care putem alege, iar unele fac parte din categoria de materiale naturale, benefice pentru sănătate.  
Izolarea cu lână este soluția care răspunde tuturor acestor probleme, fiind o alegere sustenabilă, naturală si reciclabilă 100%, pentru producția cărora nu se folosesc combustibili sau materiale chimice. Materiile prime naturale regenerabile contribuie în mare măsură la protecția climei și la reducerea emisiilor de CO2 datorită consumului lor extrem de redus de energie primară în producția de materiale de construcție.
Vă vom oferi câteva argumente care arată de ce este important să luăm în calcul lâna de oaie ca izolator pentru locuință. Să vedem care sunt avantajele folosirii lânii, atât din punct de vedere al izolării, atât termice cât și la nivel fonic.  

Avantajele folosirii lânii ca izolator:

Lâna de oaie reglează umiditatea. Fiind higroscopică, are capacitatea de a absorbi apă între 33 și 40% din propria greutate, fără a-i fi afectate proprietățile ca izolator și a-și schimba aspectul de fibră uscată. Este astfel benefică în zonele în care se poate forma condens, mai ales în locuințele cu structură de lemn. Izolarea cu lâna elimină această problemă, ea având capacitatea să absorbă și să rețină umiditatea. Dacă aerul din încăpere este însă prea uscat, lâna eliberează din nou umiditatea în aer. 

Excelent izolator fonic. Cu proprietăți de izolator fonic, lâna păstrează zgomotul în afara pereților, tavanului sau podelei. Undele sonore traversează cu dificultate stratul de lână, milioanele de fibre din compoziția lânii, undele sonore își pierd din energie. Zgomotele rămân astfel în interiorul sau în exteriorul pereților casei.

Oferă un grad ridicat de ignifugare. Lână de oaie este cea mai puțin inflamabilă dintre toate fibrele naturale datorită conținutului ridicat de azot, temperatura acesteia de aprindere fiind de 560 °C. Pentru comparație, temperatura de aprindere a lemnului este de 270°C. Pentru ardere, lâna are nevoie de un conținut de oxigen de min. 25%. Având în vedere că în aerul înconjurător conținutul de oxigen are o concentrație de 21%, flăcările sunt puternic inhibate.

Lâna de oaie funcționează ca purificator de aer. Lâna absoarbe și neutralizează substanțe dăunătoare organismului. Fibra de lână este în esență o proteină naturală alcătuită din 18 aminoacizi diferiți, dintre care 60% au o structură a lanțului chimic ce poate reacționa cu anumite substanțe, precum bioxidul de sulf sau formaldehida, și le fixează printr-un proces ireversibil (chemosorbție). Folosirea lânii este astfel benefică pentru sănătatea celor din casă, nu doar în privința aerului, ci nici nu produce mâncărimi atunci când intră în contact cu ea. De asemenea, instalarea lânii ca izolator devine un proces mult mai rapid și mai eficient.

Pe lângă că este un bun izolator cu proprietăți benefice pentru locuință, lâna este un material ecologic, care se încadrează în profilul nevoii de sustenabilitate și a atenției pentru un mediu mai curat. De aceea, este o variantă pe care ar trebui să o iei în calcul dacă îți planifici izolarea viitoarei tale case sau locuințe.  

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video