Wilo România prezintă Wilo-Rexa SOLID-Q cu Nexos Intelligence la Expo Apa 2022

38 vizualizari
Wilo Romania
Distribuie pe

Wilo România, producător de top în domeniul pompelor și sistemelor de pompare înalt tehnologizate, prezintă soluția inteligentă de pompare a apelor uzate Wilo-Rexa SOLID-Q cu Nexos Intelligence la Sibiu, în cadrul Expo Apa 2022, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud-estul Europei.

”Nevoile pentru gospodărirea apelor municipale se află într-o creștere constantă, iar complexitatea cerințelor se remarcă tot mai mult în contextul crizei energetice la nivel european. La această provocare complexă răspunde Wilo, cu pompe, sisteme și soluții caracterizate prin fiabilitate operațională maximă și eficiență energetică durabilă”, a declarat Mariana Corlaci, Marketing Manager Wilo România.
”De aceea, suntem bucuroși că, într-un moment critic pe piața energiei, avem ocazia de a prezenta într-un loc care va reuni cei mai importanți jucători din industria apei, precum și autorități de stat implicate în buna funcționare a acestui sector, o soluție de ultimă generație pentru stații de pompare a apelor uzate cu inteligență integrată: Wilo-Rexa SOLID-Q cu Nexos Intelligence”, a adăugat reprezentantul Wilo România.

Transportul apelor uzate în mod inteligent

Actualizarea rețelelor de apă și apă uzată din România este un subiect ce revine mereu pe mesele de discuție la nivel administrativ. Pentru un sistem durabil, sustenabil de colectare, epurare și evacuare a apelor uzate este nevoie de un partener de încredere care să asigure cele mai noi tehnologii și care să ofere sprijin de la A la Z, pornind de la proiectare și ajungând la implementare și întreținere. 

”Pentru a arăta cum face diferența în această arie de activitate, Wilo  România va fi prezentă la Expo Apa 2022 cu cele mai inteligente soluții, printre care și pompa submersibilă Wilo-Rexa SOLID-Q cu Nexos Intelligence, un produs vedetă al companiei: mobilă, ideală pentru clădirile mari și capabilă de o economisire a energiei de până la 51%”, a precizat Mihai Buleandra, manager Water Management, Wilo România.

Reprezentanții Wilo România vor prezenta în cadul expoziției, în detaliu, caracteristicile de top ale acestui produs, gândit special pentru transportul apei uzate netratate:

Eficiență energetică
Wilo-Rexa SOLID-Q dispune de un sistem automat de calibrare, ce determină viteza optimă pentru mediul de operare, în mod autonom la intervale regulate, ajustând viteza în funcție de necesități. În acest fel, se reduce la un nivel minim consumul energetic cauzat de pierderile prin frecare ale conductelor.
De asemenea, sistemul hidraulic cu funcție de autocurățare și funcția anti-colmatare asigură economii suplimentare de energie. Acest lucru permite pompei să funcționeze mult mai eficient, fără depuneri perturbatoare.
Motorul IE5, cu un grad ridicat de eficiență, atinge randamentul electric maxim pe o gamă de sarcini semnificativ mai largă în comparație cu tehnologia asincronă. Acest lucru reduce costurile cu energia, chiar și în ceea ce privește punerile în funcțiune cu sarcină parțială. 

Siguranță în exploatare
Wilo-Rexa SOLID-Q oferă siguranță în exploatare la cel mai înalt nivel și cheltuieli reduse pentru operare, în special pentru pomparea apelor uzate brute, datorită proprietăților de autocurățare. Pompa are de asemenea un sistem de control suplimentar, astfel: într-o rețea de până la patru pompe, una dintre ele funcționează ca pompă principală și controlează modul de funcționare. În plus, fiecare pompă în parte dispune de aceleași funcții electronice și de aceea poate prelua activitatea de control oricând este nevoie.
Avantajul în funcționare este că dacă pompa principală este oprită, de exemplu pentru întreținere, oricare altă pompă din cadrul rețelei poate prelua imediat controlul, continuând astfel operațiunea, fără ca utilizatorul să fie nevoit să intervină.

Fiabilitate

Wilo a dezvoltat seria de pompe inteligente Wilo-Rexa SOLID-Q în acord cu cerințele managementului modern al apelor uzate, luând în considerare fiabilitatea operațională maximă. Spre exemplu, sistemul integrat de detectare a colmatării declanșează imediat o manevră de curățare de îndată ce identifică un rotor care tinde să se blocheze, pompele fiind capabile să descopere autonom schimbările în mediul de funcționare și să se adapteze automat la acestea.
De asemenea, pompele oferă protecție la coroziune prin acoperire Ceram opțională, pentru o durată de viață îndelungată în medii agresive.

Maximum de conectivitate
Wilo-Rexa SOLID-Q vine cu Nexos Intelligence integrat, pentru optimizarea pompelor cu funcții de control PLC integrate. Este montată pe motorul principal, astfel că întreaga inteligență de control este integrată în pompă, nefiind necesar niciun alt control extern. Convertorul de frecvență extern asociat sistemului este parametrizat convenabil de către pompă la apăsarea unui buton în timpul punerii în funcțiune.
Pompa dispune de interfața de date digitală Ethernet, cu monitorizare integrată a vibrațiilor, jurnal de date, server web și plăcuță de identificare digitală, pentru supravegherea confortabilă și integrarea sistemelor. Această interfață face mai ușoară ca niciodată conectarea pompei la sistem, controlarea și monitorizarea locală a acesteia printr-un panou tactil conectat extern sau direct prin computer. Utilizatorii pot accesa interfața sistemului remote prin intermediul browserului web, indiferent de sistemul de operare utilizat.

Studiu de caz

Costurile de exploatare pentru pomparea apei uzate neepurate au crescut constant în ultimii ani și decenii. Acest lucru se datorează eliminării necorespunzătoare a deșeurilor și prezenței sporite a materialelor solide și fibroase în apele uzate brute.
Din acest motiv, compania de canalizare a orașului Pforzheim a decis să înlocuiască sistemul hidraulic monocanal deja eficient, dar vulnerabil, din stația sa de pompare din Buchbusch, cu două sisteme inteligente de pompare a apei uzate Wilo-Rexa SOLID-Q cu Nexos Intelligence. 
”Datorită celei mai noi tehnologii de motor și sistem hidraulic, împreună cu inteligența integrată de control, ambele sisteme au redus în mod semnificativ problema blocajelor și, prin urmare, au dus la diminuarea consumului de energie. De la trecerea la Wilo-Rexa SOLID-Q, beneficiarul instalației s-a declarat mulțumit de ciclurile fluide ale pompei, de efortul redus de întreținere și de economiile anuale de energie electrică de peste 7.500 L per pompă, toate acestea numai datorită randamentului sporit al noilor echipamente”, amintește Bogdan Grosu, Service Manager, Wilo România.

Clienții Wilo România beneficiază de cele mai noi tehnologii de-a lungul întregului ciclu al apei, atât pentru aprovizionarea cu apă, cât și pentru eliminarea apelor uzate. Compania oferă sprijin amplu, de la proiectare până la implementare, chiar și pentru proiecte complexe. La Expo Apa 2022 din Sibiu, vor mai fi prezentate:

  • Helix EXCEL - pompă centrifugă de înaltă eficiență, complet automatizată, pentru pomparea apei potabile, apei industriale, apei de răcire și apei destinate stingerii incendiilor. Pompele din această serie consumă considerabil mai puțină energie electrică. Per total, costurile de exploatare care includ costurile de instalare, întreținere și reparații sunt extrem de scăzute. 
  • Rexa Fit - pompă submersibilă cu tocător pentru evacuarea apelor uzate sau pluviale din stațiile de pompare, cămine și bazine. Datorită armonizării optime dintre motor și componentele hidraulice, fiabilitatea ridicată a tuturor componentelor și consumul redus de energie, această pompă poate face față unor sarcini diferite cu un nivel maxim de siguranță în funcționare. Unul dintre punctele sale forte este capacitatea de a goli complet bazinul.
  • EMU TRE - mixerul submersibil pentru amestecarea și circulația nămolului activat - suspendare și omogenizare, nitrificare și denitrificare, generarea de debite în canale de circulație. Geometria inovatoare a aripilor (trei aripi cu bucșă cu autocurățare, curbate înapoi, având astfel protecție la colmatare și la înfundare) și motoarele IE3/IE4 eficiente din punct de vedere energetic asigură cea mai bună putere de propulsare. Astfel se reduc deopotrivă costurile de energie și cele de funcționare.
     
Tags

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 5.512.008 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 3.750 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 6.980.429 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 3.020 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video